acasa Nano Info Febra porcina rezolvata

Febra porcina rezolvata

Câte cazuri au fost înregistrate in tara?

Concluziile acestei misiunii de audit a Comisiei Europene privind PPA, care a fost finalizat în data de 25 octombrie, vor fi prezentate într-un raport, care va fi publicat pe site-ul Comisiei Europene. Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează, la această dată, în 260 de localităţi din 14 judeţe, fiind înregistrat un număr de 1.021 de focare, din care 15 în exploataţii comerciale, arată datele actualizate ale Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), date joi publicităţii.

Conform informaţiilor centralizate, au fost consemnate şi 107 cazuri la mistreţi, iar numărul total al porcilor eliminaţi afectaţi de boală se ridică la 353.914 exemplare. Prezenţa virusului PPA a fost semnalată în România, pentru prima oară, pe data de 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare. Evoluţia bolii este în permanenţă monitorizată prin examene clinice şi de laborator, iar zilnic se analizează situaţia existentă, se aplică măsuri şi se întreprind acţiuni în funcţie de circumstanţe.

Un progres major în domeniul științei a fost realizat prin tehnologia cu plasmă Keshe:

 

Editie integrala:

 

mai multe detalii pe website-ul: https://keshefoundation.org

comentariile sunt inchise